
Ministrul Energiei din R. Moldova, Dorin Junghietu, a mulţumit României şi Ucrainei pentru ajutorul acordat în contextul penelor masive de curent înregistrate astăzi. Timp de aproximativ patru ore, mai multe localităţi din Republica Moldova au rămas sâmbătă fără energie electrică, fiind afectate zone extinse din ţară.
"Mulţumim foarte mult operatorilor sistemului electroenergetic din România şi din Ucraina pentru cooperarea şi suportul amplu în depăşirea acestei situaţii. La fel, vreau să mulţumesc şi consumatorilor din R. Moldova pentru înţelegere şi pentru tot suportul pe care l-aţi acordat pentru depăşirea acestei situaţii. Mulţumim frumos!", a declarat Dorin Junghietu, subliniind rolul decisiv al colaborării regionale şi al solidarităţii interne.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Energiei, procesul de restabilire a alimentării cu energie electrică în sistemul de transport a fost finalizat către ora 15:40 pe întreg teritoriul statului. Autorităţile au menţionat că toate zonele afectate au fost reconectate treptat, iar echipele de intervenţie au acţionat continuu până la soluţionarea problemei.
"Incidentul de astăzi arată cât de importante sunt interconexiunile cu România la care lucrăm în prezent, Bălţi - Suceava, Străşeni - Gutinaş şi, desigur, Vulcăneşti – Chişinău", a mai spus ministrul. El a evidenţiat că aceste proiecte vor creşte rezilienţa sistemului şi vor reduce riscurile unor asemenea situaţii pe viitor.
La momentul actual, Sistemul Electroenergetic Naţional operează în parametri normali. Consumul de energie electrică se încadrează în limitele valorilor prognozate, iar autorităţile au precizat că nu este necesară folosirea energiei electrice de avarie, ceea ce indică o stabilizare rapidă a reţelei după deranjament.
Preşedintele Parlamentului Moldovei, Igor grosu, a reacţionat şi el la situaţia de blackout din ţară. El a pus accent pe necesitatea consolidării instituţiilor şi a infrastructurii energetice, arătând că securitatea energetică este strâns legată de securitatea naţională.
"Incidentul de astăzi arată, din nou, cât de important este să construim instituţii puternice şi să investim în independenţa noastră energetică. Astăzi, unii dintre noi am stat câteva ore în întuneric. Ucrainenii trăiesc această realitate de aproape patru ani din cauza războiului brutal dus de Rusia împotriva Ucrainei. Regimul de la Kremlin distruge vieţi şi loveşte infrastructura civilă, lăsând zi de zi oameni în frig şi în întuneric. De aceea, să fim recunoscători şi să preţuim mereu pacea şi liniştea pe care le avem în casele noastre.
Mulţumim tuturor celor care, în aceste zile, sunt implicaţi şi fac tot posibilul ca noi să avem lumină şi căldură în case, celor care se asigură că drumurile rămân practicabile şi celor care au grijă de siguranţa şi securitatea noastră. Vă mulţumim", a scris Igor Grosu într-un mesaj postat pe Facebook, îndemnând cetăţenii să rămână solidari şi să aprecieze eforturile depuse de autorităţi şi lucrători în infrastructura energetica.