Dronă prăbușită în România
Două drone intruse au pătruns și în România în zorii zilei, ministerul român al Apărării Naționale spunând într-un comunicat că au fost ridicate de la sol avioane de luptă pentru monitorizarea situației. Dronele ar fi traversat parțial județele Galați, Tulcea, una pătrunzând mai adânc, până în județul Vrancea.
Prima dronă intrată în România în jurul orei 6:00 prin județul Tulcea a revenit în spațiul aerian ucrainean o oră mai târziu. Cea de a doua a intrat aproape de ora 8:00, în județul Galați, urcând spre județul Vülcea. Un purtător de cuvânt al ministerului Apărării Naționale a spus că piloții au autorizare "de a angaja ținta aeriană", dacă este cazul.
Ulterior, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că drona a căzut în județul Vaslui, în localitatea Puiești și că, după primele evaluări, nu avea încărcătură explozivă. „A fost găsită o dronă undeva în județul Vaslui. O dronă fără încărcătură. Probabil este aceeași dronă pe care au încercat să o dea jos avioanele”, a spus ministrul Moșteanu, vorbindu-le jurnaliștilor în timpul unei vizite la baza aeriană la baza Mihail Kogalniceanu de lângă Constanța.
Incidentele de la granița Ucrainei cu România și R. Moldova vin pe fondul atacurilor rusești asupra regiunii Odesa. În cursul nopții de 24 spre 25 noiembrie, Rusia a atacat aici obiective civile și ale infrastructurii portuare, iar potrivit autorităților ucrainene au fost rănite șase persoane.
Cazuri recente de survol în R. Moldova
Cel mai recent caz caz de survol neautorizat al spațiului aerian al R. Moldova a fost înregistrat pe 19 noiembrie, când Rusia, la fel, lansase un atac masiv asupra Ucrainei.
Pe 20 noiembrie, ambasadorul rus desemnat, Oleg Ozerov, a fost convocat la ministerul de Externe de la Chișinău unde i-a fost înmânată o notă de protest. Acesta și-a exprimat dezacordul spunând că nu au fost prezentate probe că drona ar fi fost rusească.
Organele de drept moldovene au pornit, în perioada 2023-2024, opt cauze penale privind survolarea ilegală a spațiului aerian al R. Moldova. Oamenii legii nu au stabilit, deocamdată, proveniența aparatelor de zbor și nu au niciun bănuit sau învinuit.



